Dar de la ce a pornit totul? Nu imi mai amintesc... Poate ca in ultimele luni s-au intamplat prea multe, iar creierul meu a cedat. Poate... poate il plac mult prea mult.
Ce s-a intamplat, oare? Sa fie prima noastra intalnire? Nu ma asteptam; si, exact cum mi-au spus multi dintre prieteni, m-a lovit. L-am vazut, mi-a parut interesant. Nu stiu de ce, sunt multe motive insa nu imi convine nici unul. Doar, mi s-a parut interesant.
"-Vrei bere?"
"-Sigur."
Nu am avut nevoie sa ne prezentam. Nici sa vorbim sau sa stam prea mult impreuna. Imi placea doar sa il privesc acolo, captivat in lumea lui, stralucind a libertate. Cine stia ca-i apasat de atat de multe?
Ce e si mai interesant e ca, in cele din urma, ne-am cunoscut mai bine. Cu trecerea timpului, cu saptamanile, am inceput sa aflu ca-i exact ca mine. Bine, poate fara partea cu Schizofrenia, dar nici el nu este pe departe.
El stie; el a trecut prin multe; el poate. El... e altfel.
Da. Altfel. Cam asta il descrie. Si nici acum, dupa atata timp, nu prea am reusit sa il citesc. Dar, cand un capitol se incheie, incepe altul;, asa cum al lui s-a terminat in cartea mea, au inceput altele, care mi-au luat gandul de la el. Putin cate putin.
Dar asta nu inseamna ca l-am uitat. L-am mai vazut, o data parca?... O data, da, l-am mai vazut. L-am observat din prima in multime, nu e nici greu. Ti-am zis, straluceste a libertate. Daca il vezi in elementul lui, ai impresia ca e o naluca. Nu-l poti atinge, nu este real. Dar ce mai e real...?
In fine, imi cam pierd ideile. Sunt intr-o stare rea. Nu gasesc un epitet sau o metafora care sa descrie starea, asa ca o sa ma multumesc doar cu "rea". Si-asa, nu-s mare fana a descrierilor amanuntite. Sunt doar... imi e dor de el. Nu l-am vazut cam de un car de ani, poate ca lui nu-i pare-atat de mult, dar cel mai sigur nu ii pasa.
Vreau doar sa-l vad, sa-i spun cat regret deciziile luate-n graba. Nu vreau sa fiu doar "O fosta prietena care nu ma uraste", vreau sa fiu Ea. Dar, cam ca de obicei, mi-am calcat pe sanse.
Nu ma intrerupe, caci nu e vina lui. Nu a fost, mai taci! E doar... el. Si ma jur ca il stiu suficient cat sa-l fi vazut si in stari rele.
Eu... Eu il accept exact asa cum e.
Si, ca de obicei, am inceput sa aberez. Nu mai conteaza, nu-i asa? Cu timpul o sa-mi treaca si de el, asa imi zic mereu, asa sper c-o sa fie. Cum am trecut de primul, el... ma apucasem sa spun ca nu-i cu nimic mai special, dar el. Tocmai pentru ce NU a facut. E special.
O sa imi iau gandul de la el, ma jur... dar mai tarziu!
