Habar n-ai tu

"Tu n-ai habar cum e sa fii in pielea mea. Nu iti doresc asta, si Doamne! cat de geloasa sunt pe voi, cei sanatosi. 
     Apuc 20 de ani, ii apuc de coada si ma tarasc dupa ei, parca fara chef. Stii cum e sa fii inconjurat de oameni, insa singur? E trist. E trist rau. 
     Sunt o Marie trista, cu patru morti in dormitor. O durere acuta, niste borcane goale si, cum spune cineva, un bat de cancer. Nu mai stiu unde am citit asta, dar parca... nu mai stiu nimic. Ma oboseste decorul asta. Cheia aia parca imi apasa in creier, iar soldatul atarna alene de un picior, luptandu-se cu demonii mei. Umbre de disperare, imprastiate in fiecare colt, colcaind a mucegai, debusolate. 
     Esti bine, iti vad varul pielii. Esti fericit, insa nu realizezi asta inca. 

     Aici imi vars eu toata frustrarea. Aici m-am nascut, aici mor. Patru morti si o gramada de prosti. 
Pielea-mi miroase a cancer, a fum si a farmacie. Pot sa imi torn un pahar de parfum, insa mirosul meu de om mort, bolnav si putrezit nu se va sterge. 
     Port o povara, sub carapacea asta de zambet, de ranjet sadic. Ce vezi in ochii mei? Nu mai vezi nimic, nu se mai distinge nimic. Sunt ochi opaci, ce au vazut prea multe. Inima imi urla, imi zbiara a disperare. Parca ar vrea sa iasa, sa-mi sfasie o gaura in torace si sa iasa, sa se arunce de la etajul zece. 
Unul pentru tirstete.
Doi pentru neputinta.
Trei pentru rosu.
Patru pentru fiecare arsura de tigara.
Cinci pentru el, care-mi bate creierul din sinapsa in sinapsa.
Sase pentru tot ce nu am putut face.
Sapte pentru fiecare centimetru de piele ascuns.
Opt pentru mirosul asta persistent de moarte.
Noua pentru lacrimi.
Si zece, zece pentru tot ce vreau sa spun dar nu pot. 
     
     As vrea sa iti spun povestea mea, dar ma tot pierd in metafore de nimic.
Am o boala oarecare, ce imi strange coastele. O conturez sub buricele degetelor. O simt, o port, o imbratisez. Si-n fiecare oglinda imi gasesc un dusman.
Urasc pielea asta, atat de neagra, atat de bolnava. Pentru fiecare buba, am o mie de motive pentru lacrimi. 
Sunt nevoita sa imi port hainele, si dac-as putea, le-as lua cu mine si in dus. Nu vreau sa imi vad pielea, nu vreau sa disting nimic. 
Patru morti, si inca unul cat de curand."