Habar n-ai tu

"Tu n-ai habar cum e sa fii in pielea mea. Nu iti doresc asta, si Doamne! cat de geloasa sunt pe voi, cei sanatosi. 
     Apuc 20 de ani, ii apuc de coada si ma tarasc dupa ei, parca fara chef. Stii cum e sa fii inconjurat de oameni, insa singur? E trist. E trist rau. 
     Sunt o Marie trista, cu patru morti in dormitor. O durere acuta, niste borcane goale si, cum spune cineva, un bat de cancer. Nu mai stiu unde am citit asta, dar parca... nu mai stiu nimic. Ma oboseste decorul asta. Cheia aia parca imi apasa in creier, iar soldatul atarna alene de un picior, luptandu-se cu demonii mei. Umbre de disperare, imprastiate in fiecare colt, colcaind a mucegai, debusolate. 
     Esti bine, iti vad varul pielii. Esti fericit, insa nu realizezi asta inca. 

     Aici imi vars eu toata frustrarea. Aici m-am nascut, aici mor. Patru morti si o gramada de prosti. 
Pielea-mi miroase a cancer, a fum si a farmacie. Pot sa imi torn un pahar de parfum, insa mirosul meu de om mort, bolnav si putrezit nu se va sterge. 
     Port o povara, sub carapacea asta de zambet, de ranjet sadic. Ce vezi in ochii mei? Nu mai vezi nimic, nu se mai distinge nimic. Sunt ochi opaci, ce au vazut prea multe. Inima imi urla, imi zbiara a disperare. Parca ar vrea sa iasa, sa-mi sfasie o gaura in torace si sa iasa, sa se arunce de la etajul zece. 
Unul pentru tirstete.
Doi pentru neputinta.
Trei pentru rosu.
Patru pentru fiecare arsura de tigara.
Cinci pentru el, care-mi bate creierul din sinapsa in sinapsa.
Sase pentru tot ce nu am putut face.
Sapte pentru fiecare centimetru de piele ascuns.
Opt pentru mirosul asta persistent de moarte.
Noua pentru lacrimi.
Si zece, zece pentru tot ce vreau sa spun dar nu pot. 
     
     As vrea sa iti spun povestea mea, dar ma tot pierd in metafore de nimic.
Am o boala oarecare, ce imi strange coastele. O conturez sub buricele degetelor. O simt, o port, o imbratisez. Si-n fiecare oglinda imi gasesc un dusman.
Urasc pielea asta, atat de neagra, atat de bolnava. Pentru fiecare buba, am o mie de motive pentru lacrimi. 
Sunt nevoita sa imi port hainele, si dac-as putea, le-as lua cu mine si in dus. Nu vreau sa imi vad pielea, nu vreau sa disting nimic. 
Patru morti, si inca unul cat de curand."

Summertime sadness

     " E oarecum absurd." isi spune fata, incheindu-se la sireturi.
     "Cu totii fugim de singuratate, ne ascundem de tristete. Insa asta ne defineste. Suntem nascuti plangand, niste fiinte slabe. Suntem fragili, de la prima geana ce se-odihneste asupra irisului cristalin, pana la ultimul scancet de inainte de a adormi.
     Tristetea e determinata de singuratate, printre multe altele. Si singuratatea a nascut filozofi."
Isi aprinse o tigara, tragand cu nesat din ea. Dintre numeroasele ei vicii, acesta i-a ramas acut tatuat in piele, in fiecare celula.
     "Singuratatea ne face viata mai frumoasa. Daca am ignora, pentru o secunda, acea senzatie de scufundare a inimii intr-un abis nefast, am observa ca fiece lucru, fie cat un ac de mic, ne face sa zambim. Singuratatea ne scoate bestia la suprafata. Acea bestie ce se hraneste cu fericire, tanjeste la ea si o invidieaza. Incalcam toate poruncile si ne facem vinovati de orice pacat, si toate astea cand suntem singuri.
     Si totusi, de ce ne e frica de singuratate? In definitiv, nu putem sa traim fara pacate. Desi si mie imi e teama; nu vreau sa raman intre doi pereti, intre cer si pamant, hoinarind aiurea asemeni unei frunze scorojite suflata de vant. Nu vreau sa imi am posibilitatea de a imi da masca jos."
     Isi stranse paltonul pana la ultimul nasture, o mana tinandu-i esarfa ce ameninta a se desprinde din jurul gatului, iar cealalta strangand la piept niste foi invechite, scrise dezordonat.
     "Aparem pe lume cu un singur scop: acela de a descoperi ce scop avem. Dar scopul asta, scopul e individual. Nu poti copia ideea altcuiva, doar pentru ca nu ai starea necesara. Nu se poate pune problema de asa ceva, pentru ca avem numai o viata; nu ne permitem sa irosim timpul pe giumbuslucuri.
     Si singuri o sa fim mereu, oricat de multe persoane ne-ar inconjura. Gandurile noastre ne vor ucide usor, asemeni cancerului. Prefer sa nu fiu inconjurata decat de fum. Fumul nu imi vorbeste, nu ma amageste; nu e perfid, e doar acolo, plutind in nefiinta.
     Imi place singuratatea. Ma face sa realizez cat de infimi suntem, ma face sa zambesc."
Ei ii pare ceva logic: singuratatea, determinanta a tristetii, o face fericita.

Mesaj catre un ideal uitat

                Am tot cautat un inceput pentru o ora sau doar un minut, dar in miez de noapte mi-e greu sa exprim ce am in gand.

                Te-am visat, baiete, si nu ti-era bine deloc. Devenisei o oaie indoctrinata, un biet idealist tampit. Aveai un mentor de doi bani, tin minte doar ca avea niste ochi neclari, nu tristi; opaci, de parca iadul insusi s-ar fi ascuns dupa ei. Incerca sa-mi explice aiureli despre iubire, Univers si existenta, iar tu stateai ca un orfan, privindu-l ca pe singura scapare, un bilet de parasire a nestirii. Cum ai putut sa stai doar si s-asculti cum delireaza un nonsens?

                Poate c-a fost doar un vis, insa o sa ii port pica eului tau mereu. Ce eu prost!

                Mereu ai fost o fire boema, asta tin minte. De cate ori te vedeam, parea ca lumea intreaga si-a sa existenta te apasa pe umeri, insa stiai sa iti porti masca. Erai tot un zambet!, dar unul ca de Monalisa. Nu te intelegeam nici pic, insa ma regaseam in tine. Erai un suflet firav, sub carcasa de fier deghizata-n miel.

                Si ai iubit o fata… ai iubit-o si stiu sigur ca inca o iubesti, poate cu mai multa pasiune ca acum ceva ani. Ai tinut-o langa tine, te-a calcat in picioare si ai redobandit-o.

                In fine, iti spun doar ca mi-e dor de tine. Cred ca in timp, fara sa vreau, personalitatea mea s-a construit asemeni alei tale; nu s-a modelat in lut, a fost doar ceva nedefinit, ce a avut nevoie de o dalta.

                Incep sa raman fara hartie, iar pixul tatueaza in carne, adanc. Sper ca esti bine.

Eram la mare, parca, in vis. Pastorul tau purta un bat ascutit dupa el, zicea ca il apara de ursi.

Ma stii doar, sunt pacifista pana la prima palma, insa pana si-n vis am vrut sa i-l infig prin scalp pana in cealalta parte a craniului. Cine se crede el sa imi distruga modelul?!

                Asta e ultimul petec de hartie, ai grija de tine! Sper ca increderea in sine inca ti-e cel mai bun prieten, chiar daca uneori te loveai de ziduri, de cate zece ori la rand, cu fruntea.

Pana la urma, se faramitau, pentru ca asta erai tu.

Un om idealist.

Inchide ochii

Deschide-te, copile, deschide tot ce ai in tine:
Rupe-ti aripile, sparge ferestrele ce te-au tinut captiv in inocenta,
Caci viata-i doar o gluma cu dementa si umor rusesc,
Ma ia de-un deget si ma-nvarte pana ametesc;
prin dinastii si diamante pe coroane, am trecut prin toate
Cu zambetul marsav cusut pe fata.
Ca orice fata, m-agat de orice ata, de orice gram
De fericire, asemeni unei barci plutind alene,
Asemeni unui nor de scrum ce isi presara din iubire.
Ma zbat intre cer si pamant, intre pat si mormant;
Si carnea putrezita se imprastie pe cer,
Intuneca, ascunde dupa dulci cuvinte adevarul,
Ascunde la reanimare niste ochi plapanzi
Si parul
Cenusiu.
Dar, pune-ti ochelarii, ce astepti? Sageti de foc o sa te bata,
O sa te-nvarti asemeni unei pasari disperata.
Si pleci, cu o tigara-n coltul gurii, sprancenele... aplecate de ura;
Iti lasi privirea in pamant, dai cartile pe fata:
Privesti cu greata Bucurestiul sub caldura,
Cu nori de ura apasandu-te pe umar;
Dar ura naste alte sentimente,
Alti dinti infipti in alte ligamente.

Pinguini

Fata isi deschide jurnalul, zambind. Viata, in ultimele cateva luni, nu i-a mai intors spatele. A inceput sa vada lumea prin niste ochelari de soare, unii de culoarea capsunei. Si-a mutat viata, si-a schimbat perceptiile.

"Da, vreau sa invat ce inseamna sa iubesti, dar nu cu un pret... O iubire inocenta, nu un sarut intr-un club sau o privire murdara. Vreau sa iubesc si sa fiu iubita, nu pentru ceva anume, pentru ca astfel ar fi iubire cu interes. Vreau sa iubesc fara motiv, sa fiu iubita asemeni.
     Nu vreau sa iubesc niste ochi, buze, un parfum, niste haine sau cateva gesturi. 
     Nu ma intereseaza un Fat-Frumos prost. Nu-mi pasa.
     Doar vreau sa fie sincer, poate putin timid. Sa imi zambeasca fara sa ascunda ceva, sa imi spuna daca arat rau, mananc dezordonat sau sunt neatenta. Sa ma certe daca beau, nu pentru ca tine la sanatatea mea, ci pentru ca nu vrea sa am constiinta incarcata.
     Vreau sa fiu tratata asemeni unui copil, vreau sa primesc un iris fara motiv.
     Si daca in viata o sa primesc asa iubire, o sa ma straduiesc sa il fac cel mai fericit. 
     Nu-ti cer averi, comori sau sacrificii. Vreau sinceritate, si, asa cum tu imi vei fi, iti voi fi si eu tie.
     O sa stam la umbra, fara pic de machiaj, haine pompoase sau parfumuri scumpe. O sa mancam inghetata la un leu, iar eu o sa te mazgalesc pe fata. O sa ne desenam cu markerul pe maini unul altuia, si le vom tine impreunate pana cand unul dintre noi se va impiedica. Atunci celalalt o sa rada, iar apoi ne vom imbratisa. 
     Ne vom simti din nou adolescenti, furisandu-ne de ochii lumii la o plimbare noaptea.
     Si, atunci, voi spune ca iubesc. Am mai spus-o de doua ori, si atunci m-am inselat.
     Eu nu iubeam un adevar, ci o iluzie.
     Vino, darama-mi zidurile ce le-am ridicat in timp, cu fiecare dezamagire, fiecare ora plansa sau luni de singuratate. Sfarama-le, treci dincolo de ele si-apoi cladeste-le la loc. Astfel, tu vei fi singurul care va sti cine sunt cu adevarat.
     Si, poate, cand te vei plictisi, vei intalni pe cineva mai bun sau de voi face vreo greseala, tu o sa-mi spui, iar eu iti voi multumi si voi incerca sa iti fac plecarea mai usoara. Voi darama chiar eu acele ziduri cladite peste noi, iti voi intinde covor peste si iti voi inapoia tot ce ti-am furat. Fiecare zambet, sarut, imbratisare... Ti le voi da inapoi, sa le daruiesti atunci cand vei simti nevoia. Nu iti voi purta pica, pentru ca nu o sa fie vina ta. 
     Iar in cele din urma, te voi imbratisa in prag de despartire si-ti voi sopti "Fii fericit!", zambind.
     O sa fii ca un oaspete in inima mea. Cu putin noroc, te voi avea langa mine suficient timp cat sa iti pot oferi fericire.
     Dar, pana atunci, iubitul meu necunoscut...
     Fii fericit!"

Isi inchise jurnalul, oftand. A ajuns de unde a pornit, in momentul vietii in care spera la implinirea existentei sale prin iubire. Si, desi acum ceva timp ii parea prostesc, acum nu... nu o mai deranjeaza. Macar asa, inima va incepe sa ii bata iar, ca in copilarie. Ca in momentul in care a primit, la 5-6 ani, un pupic pe obraz si s-a ascuns dupa fusta mamei.

Daca vezi asta...

Mi-am promis sa scriu ori de cate ori simt ca deraiez, ce redevin ce ascund cu atata greutate. Si momentul a venit, iar.

Dar de la ce a pornit totul? Nu imi mai amintesc... Poate ca in ultimele luni s-au intamplat prea multe, iar creierul meu a cedat. Poate... poate il plac mult prea mult.

Ce s-a intamplat, oare? Sa fie prima noastra intalnire? Nu ma asteptam; si, exact cum mi-au spus multi dintre prieteni, m-a lovit. L-am vazut, mi-a parut interesant. Nu stiu de ce, sunt multe motive insa nu imi convine nici unul. Doar, mi s-a parut interesant. 

     "-Vrei bere?"

     "-Sigur."

Nu am avut nevoie sa ne prezentam. Nici sa vorbim sau sa stam prea mult impreuna. Imi placea doar sa il privesc acolo, captivat in lumea lui, stralucind a libertate. Cine stia ca-i apasat de atat de multe?

Ce e si mai interesant e ca, in cele din urma, ne-am cunoscut mai bine. Cu trecerea timpului, cu saptamanile, am inceput sa aflu ca-i exact ca mine. Bine, poate fara partea cu Schizofrenia, dar nici el nu este pe departe. 

El stie; el a trecut prin multe; el poate. El... e altfel.

Da. Altfel. Cam asta il descrie. Si nici acum, dupa atata timp, nu prea am reusit sa il citesc. Dar, cand un capitol se incheie, incepe altul;, asa cum al lui s-a terminat in cartea mea, au inceput altele, care mi-au luat gandul de la el. Putin cate putin.

Dar asta nu inseamna ca l-am uitat. L-am mai vazut, o data parca?... O data, da, l-am mai vazut. L-am observat din prima in multime, nu e nici greu. Ti-am zis, straluceste a libertate. Daca il vezi in elementul lui, ai impresia ca e o naluca. Nu-l poti atinge, nu este real. Dar ce mai e real...?

In fine, imi cam pierd ideile. Sunt intr-o stare rea. Nu gasesc un epitet sau o metafora care sa descrie starea, asa ca o sa ma multumesc doar cu "rea". Si-asa, nu-s mare fana a descrierilor amanuntite. Sunt doar... imi e dor de el. Nu l-am vazut cam de un car de ani, poate ca lui nu-i pare-atat de mult, dar cel mai sigur nu ii pasa. 

Vreau doar sa-l vad, sa-i spun cat regret deciziile luate-n graba. Nu vreau sa fiu doar "O fosta prietena care nu ma uraste", vreau sa fiu Ea. Dar, cam ca de obicei, mi-am calcat pe sanse.

Nu ma intrerupe, caci nu e vina lui. Nu a fost, mai taci! E doar... el. Si ma jur ca il stiu suficient cat sa-l fi vazut si in stari rele. 

Eu... Eu il accept exact asa cum e.

Si, ca de obicei, am inceput sa aberez. Nu mai conteaza, nu-i asa? Cu timpul o sa-mi treaca si de el, asa imi zic mereu, asa sper c-o sa fie. Cum am trecut de primul, el... ma apucasem sa spun ca nu-i cu nimic mai special, dar el. Tocmai pentru ce NU a facut. E special.

O sa imi iau gandul de la el, ma jur... dar mai tarziu!

Unsprezece picaturi de sange

Esti intr-o lume singura, inconjurat de oameni rai. Nu, nu se naste nimeni rau, insa cu totii devenim. Suntem unul pentru toti si fiecare pentru sine. 

Esti la metrou, inconjurat de oameni. Unii vorbesc, altii privesc. Voci monotone, priviri gri. Esti singur intre atatea fiinte. Lasat balta.
Cobori, urci scarile. Iti spui ca daca ti-ai rupe coloana, doi dintr-o mie ar intoarce privirea. Vezi chipuri schimonosite de tristete. Oameni ce se grabesc, oameni ce te urasc. Si nu are nimeni un motiv pentru acest masacru al individualitatii.

Esti pe strada, nu privesti decat la trei pasi in fata ta. Ai capul plecat, privirea trista. Nu poti sa nu iti spui ca arati asemeni lor. Un zombi ce inca are pielea intreaga, carnea neputrezita si gura-nchisa. Un zombi constient, condus de monotonie.
Cu totii incercam sa ne gasim un viitor. De mult nu am mai purtat o asa discutie.
     "-Ce vrei sa fii in viitor?"
Astfel de intrebari mi se puneau la varsta jucariilor. A fericirii. Cu totii ne doream ceva special, inocenta salvandu-ne de la normalizare.
     "-Vreau sa fiu astronaut! Vreau sa zbor! Vreau sa fiu Superman!"
Si cei din jur zambeau cu ochi tristi, inecati in nostalgie.
     "-De-ai vedea tu ce te-asteapta..."
Dar, pe parcurs, visele ni s-au stins. Am inceput sa tintim tot mai jos.

Oamenii simt apropiere amortii si zambesc.
     "-Nu face asta! Ai fi putut sa te ranesti! Puteai sa mori!"
     "-Eu nu o sa mor niciodata!" ai fi zis cu vocea de copil.
Dar timpul trece, luand cu el orice urma a copilariei. Raspunsul standard devine "-Oricum o sa mor.". Si murim. Pe interior, fie fizic, fie moral, murim, ne stingem asemeni unei lumanari. Poate ca ne nastem norocosi, frumosi, inteligenti. Flacara pasiunii se aprinde-n noi doar cand suntem modelati asemeni celorlalti. Flacara vietii arde, ne topeste. Devenim mai mici, in gandire. Aratam trist. Suntem la capatul puterilor si plutim in batranete asemeni unui fitil ce asteapta sa se stinga in ceara topita. 

Ne stingem.

Isi alunga brutal gandurile. Aprinde tigara, inspirand ca un om abia scapat de la inec. Ochii ii joaca feste, vede oameni ce zambesc.
     "Cine sunt eu sa judec?"
Si isi continua drumul, discriminand intr-o maniera scrupuloasa. La o adica, ea are capacitatea de a face diferenta. Si la ce bun!?

     "Esti singur."

E un limbaj delirant de surdo-muti tacaniti.