Arunca ramasitele marului intr-un colt. Ce mai conteaza? Soarecii o sa-i devoreze, pana la final, intreaga viata.
Un dus? Da, suna bine. Drumul pana la baie, un calvar. Peretii se sfarama sub atingerea ei; e nevoita sa mearga fara sprijin, asa cum a facut toata viata: s-a bazat doar pe ea.
Apa nu vrea sa curga, tevile urla. Un geam mic arunca putinele raze de lumina ce ii permit sa vada. Ar plange, insa nu mai are lacrimi.
Ar plange, insa nu are motiv.
A fost parasita, dezamagita, nedreptatita.
Trenul gandurilor ii este intrerupt. Cateva picaturi de apa se scurg, spargand linistea de mormant.
Hainele-i zac distruse intr-un colt. Respectul de sine de asemeni, ii este calcat in picioare si plin de panza de paianjen.
Nu mai are nimic.
Apa se scurge intr-un ritm alert, spalandu-i toate problemele. Este doar ea, imbracata de apa, inecata de ganduri.
Ploaia care va cadea... nu, nici macar un ocean nu ar putea sa-i spele pacatele.
"Daca unde imi e inima e acasa, atunci inima mea si-a pierdut toata speranta." ii trece prin cap.
Dar e in regula.
Opreste apa, apuca un prosop si niste haine vechi.
Arata acceptabil.
Apa maro, insangerata inca, balteste-n cada. Incet-incet, asemeni starii ei de nimic, dispare.
'Nu o sa ma pierzi. Nu o sa te parasesc. Iti jur!'
Vocea i-a revenit in minte, ii da tarcoale. Ii spune adevarul.
'Nu ai niciun viitor. Degeaba incepi. Degeaba incerci. Nu o sa reusesti nimic. Nu. Esti inutila. Nu o sa scapi de mine decat prin moarte. Aici iti vei duce viata. Aici o sa mori.'
Vocea isi pierde din sens. Aiureaza.
Fata zambeste.
"Vezi cutitul? Stii ce sa faci cu el."
Asculta vocea, pasii grei purtand-o spre masa. Un cutit bine ascutit ii orbeste ochii, stralucind nemilos. Malitios.
"Bine te-am gasit!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu