Toate hainele-i sunt largi.
Viata nu i-a facut dreptate. Bucata ei de fericire promisa intarzie sa apara. Cine ar fi crezut ca o dezamagire ar afecta-o atat de mult?! Ea nu. Niciodata nu si-ar fi imaginat asa un viitor.
Oamenii decad. Oamenii sunt parsivi. Iubirea e doar un pretext, iar trairile sunt unelte; ar fi vrut sa realizeze asta de la inceput. Insa a fost orbita de endorfina.
"Cu totii avem o poveste de inima franta in spate." isi spune ea.
"Cu totii incercam sa trecem peste, sa eliminam din minte nereusitele. Speram la un suflet pereche si primim in schimb reprosuri. Dorim compasiune si gasim falsitate. Nu ne pasa, doar suntem buni la a ne preface."
Nu e in stare sa filozofeze pe aceasta tema, insa stie sigur un singur lucru: niciodata nu o sa gasim fericirea absoluta prin iubire.
"Da, ne e usor sa iubim" isi reproseaza. "Insa e mai greu sa ne indragostim. Iubesc o persoana, iubesc un pat, o cana. Dar sa ma indragostesc... e alta tragedie."
Ameteala o cuprinde, e oare din cauza ca n-a mancat? Bucataria-i goala. Frigiderul mai horcaie din cand in cand, iar becul atarnat de tavan se zgaltaie cu fiecare adiere a vantului. Geamul spart permite frigului sa tina rece, rece asa cum e obisnuita.
Un mar, un mar uscat, stafidit e tot ce are. Se multumeste si cu atat. La fel ca-n viata, iei ce primesti si te multumesti. Ignoranta si nepasarea se contopesc intr-o fiinta. E-n mintea ei, ii reproseaza tot ce a gresit.
'Mananci prea mult. Nu meriti. De ce respiri? esti un nimic, o dezamagire. Un corp inert, miscat de vant. Nimicule! mai bine mori. Dispari!'
E-obisnuita cu tot. Cu orice repros, orice adevar.
E o papusa de carpe, cusuta prost. Gri. Neinsemnata. Traieste si totusi interiorul ii e mucegait. In putrefactie.
Ea merita sa moara.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu