Patru

Este trezita de o bataie in geam. Capul nu vrea sa o asculte, nu se misca. Incearca sa ridice o mana, insa esueaza lamentabil. Ii e frig. Dar nici sa tremure nu poate. Bataile continua. Mai repede, mai sumbru.

E vantul. Cel putin, asa spera. Vrea sa fie vantul, poate o creanga scuturata de el. E singura, poate ca vantul ii poarta mila. Sau nu. Nu, sigur nu. Isi tot repeta cuvantul definitoriu in cap. Nu.
     "Nu! Nu sunt aici, nu vreau sa stiu!"
Nu intelege ca nu o sa ii raspunda nimeni. Nu stie ca a innebunit. Nu simte depresia in care se scufunda. Simte doar sangele inghetat pe fruntea ei. Cumva, reuseste sa se ridice.

Isi zambeste. Un zambet sadic, chinuit. Nu stie sa zambeasca sincer. Nu stie cum a ajuns in asa situatie.
Stie doar ca traieste. Respira.

Intunericul o inghite, pana si ultima raza de lumina s-a evaporat. Insa ochii ei, oh!, ochii ei! Fiecare milimetru din iris ii este luminat de un gri strigator la cer. Corneea e de un rosu violent. Dar nu se vede. Simte doar ca venele-i tanjesc dupa viata. Dupa elixir.

Paseste fara grija prin cenusa si cioburi. Nu tresare nici macar un gram. Ca o papusa de carpe, nimic nu o raneste. Ori de cate ori a fost calcata in picioare, batuta, aruncata, intepata sau injunghiata... Si-a cusut la loc orice sentiment. S-a reparat singura, stangace.

Daca o vezi pentru prima data, nu ochii, sangele sau parul iti sar in ochi. Nu cenusa ce o acopera din cap pana in picioare, nu cusaturile.
Ci taieturile. Toate ranile profunde ce nu s-au vindecat. Ce au mucegait la randul lor, asemeni gaurii de soareci in care locuieste. Ca o papusa de carpa mancata de molii. Cu ochii spalaciti de plans si insangerati de pofta pentru ser.
Intinde mana, varfurile degetelor abia atingand umbra. Se misca.

Trei

Camera era intunecata. Nici urma de lumina, doar cateva raze de la stalpul din strada. Cumva, reuseau sa se strecoare printre perdelele vechi, murdare, gri. Ii place culoarea gri. Dar si-a mai spus asta o data.

Nu se ridica de pe podea. Ii e frig si frigului ii e teama sa o mai atinga macar. Parul ii sta lipit de frunte. Sangele s-a uscat, e negru. Miroase. Dar nu ii pasa. Ochii ii are inca inchisi. E un decor sumbru in afara ei. Dulapul de mahon zace in colt, murdar de fum, funingine, noroi. Televizorul cu ecran spart zace-n colt.

Plange. Isi lasa lacrimile sa curga, sa pice, sa inghete. Sa ii spele pacatele. Dar nici o inundatie nu ar putea sa faca asta. Ii e teama sa mai gandeasca. Ii e teama, pentru ca regretul ii alearga prin vene, ii musca fiecare globula alba.

Maria plange. Si-aduce aminte cum asculta melodia. Si plange.

Lesina iar. Intuneric.

Doi

     “Nu mai conteaza, tot ce am fost, s-a pierdut.”

E obligata, obligata sa fie altfel. Sa fie la fel. Orice ar insemna acest “la fel”. Isi priveste mana. Tremura. Degetele ii sunt mov. Tremura, plange. Picaturile ii ating palma. Ingheata.

Peretii sunt tot mucegaiti. Lacul cusut intr-un tablou e cenusiu. Isi zambeste siesi, ii place cenusiul. E un argintiu care nu straluceste. Tot timpul in umbra argintiului, totusi existand. Da din cap dezaprobandu-si gandurile. Are zilele numerate. Iar boala incepe sa se arate. Nu are oglinzi, toate sunt sparte. Ar vrea sa creada in reincarnare, insa nu poate. Si totusi… un corb. Vrea sa fie un corb.

Vrea sa scape, vrea sa supravietuiasca. Si totusi, nu a gasit nimic. In nici o casa, sub nici o piatra, in nici o bucata de lemn, nu l-a gasit pe Dumnezeu. Nu se are decat pe ea insasi. Un corp, o papusa de carpe cusuta prost. Cu pielea mancata de molii, ochii stand sa se desprinda. A plans prea mult, ata s-a rupt. Ochii i se largesc. Isi arunca picioarele inainte, radicandu-se din pat. Umbra desenata pe perete din cenusa patului o priveste sfidator.

     'Nu o sa ma pierzi. Nu o sa te parasesc. Iti jur.'

Exact cuvintele de care se temea. Intr-o clipa, perna loveste umbra. Apoi, zace nemiscata pe podea.

Picioarele au lasat-o. Nu are putere nici cat sa respire. Alte umbre i se alatura, de data aceasta nelipite de pereti. Ii e teama. Le priveste cum se joaca, se rotesc in jurul ei; toate rad, un ras maniac.

Un tipat gatuit ii paraseste fiinta. Un tipat ce ar ingheta sangele oricui.

Se prabuseste, capul lovind podeaua puternic. Sange.

Unu

Sta intinsa in pat, privind tavanul. O bucata se curata, alta sta sa pice. Peretii sunt galbeni, de mucegai si fum. Vantul bate. Si geamurile tremura. E un fior de raceala ce o cuprinde,batandu-si aripile inghetate asemeni unui future.

     “Nimic nu mai e la fel” isi spune, oftand.

Inchide ochii, cat de strans poate. E o fiinta plapanda. Isi ascunde neputinta in spatele nepasarii. Ignoranta ii devine o a doua fiinta. Nu se recunoaste. Isi trece mana prin par, isi scarpina gatul. Nu intelege. Nu vrea sa inteleaga.

     “De ce imi faci asta?” urla in surdina, strangand ochii puternic.

Nu vrea sa se lase controlata de emotii. In definitiv, ea le creaza. Ea o sa le stapaneasca. I se pare imposibil sa inteleaga.

Ofteaza din nou, intorcandu-se pe o parte. Patul, patura, perna. Toate miros a gri. A tristete. Lacrimile se strecoara printre gene, asemeni vantului ce-i trece pana in oase. A avut tot ce si-a dorit. Inca ar putea sa aiba, dar soarta-i e potrivnica. Nu o sa accepte asta. Nu o sa renunte. Va face tot ce-i sta in putinta pentru a ajunge din nou langa fericire. La un stadiu de aproape-fericire.

Da din cap nemultumita. In coltul drept al gurii, buza superioara freamata. Exasperata, lasa afara tot aerul ce l-a tinut captiv pana atunci. Umerii i se zdruncina de tuse convulsiva. A pierdut. A dat tot ce avea si a primit un sut in schimb. Inca mai are vanataile pe coaste sa si-o dovedeasca. Doar ei, pentru ca atat detine. Un corp, o papusa de carpe prost cusuta.

Mainile cauta un pachet. E intuneric, iar becul sta spart langa piciorul patului. O flacara. Fum. Durere.

E o fetita cu chibrituri.