Camera era intunecata. Nici urma de lumina, doar cateva
raze de la stalpul din strada. Cumva, reuseau sa se strecoare printre perdelele
vechi, murdare, gri. Ii place culoarea gri. Dar si-a mai spus asta o data.
Nu se ridica de pe podea. Ii e frig si frigului ii e
teama sa o mai atinga macar. Parul ii sta lipit de frunte. Sangele s-a uscat, e
negru. Miroase. Dar nu ii pasa. Ochii ii are inca inchisi. E un decor sumbru in
afara ei. Dulapul de mahon zace in colt, murdar de fum, funingine, noroi.
Televizorul cu ecran spart zace-n colt.
Plange. Isi lasa lacrimile sa curga, sa pice, sa inghete.
Sa ii spele pacatele. Dar nici o inundatie nu ar putea sa faca asta. Ii e teama
sa mai gandeasca. Ii e teama, pentru ca regretul ii alearga prin vene, ii musca
fiecare globula alba.
Maria plange. Si-aduce aminte cum asculta melodia. Si
plange.
Lesina iar. Intuneric.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu